marți, noiembrie 29, 2011

Fumatul, bata-l vina!

           Nu multa luma stia ca eu ma mai "indulceam" ocazional cu cate o tigara, doua la o ieseala. Ocazionalul asta a devenit, la mine, cam frecvent de la o vreme incoace. Niste vechi prieteni, colegi, abia zilele trecute au aflat de vicul asta al meu. Au ramas surprinsi, intradevar. Eu fata cuminte, nu beau, nu fumez, dar ne adaptam timpului si situatiei in care ne aflam.
          Nu doar anturajul ar fi de vina, ci si stresul, agitatia si nervii creati la munca. Fumand o tigara, cred ca, ma calmez. . 




sursa foto: google         

joi, noiembrie 24, 2011

Presa online

           De când a apărut presa online, mi-a displăcut. Preferam să citesc un ziar pe hârtie decât unul în format online. Am citit şi acest format, dar nu aveam răbdarea necesară pentru a sta cu ochii în monitor să citesc n'spe mii de rânduri.
           Abia acum, pot zice, că iau descoperit un avantaj faţă de presa de pe hârtie. Se pot face mult  mai uşor actualizări într-un articol, o ştire, apar altele noi în cel mai scurt timp posibil.
          Cred că are şi asta beneficiile ei în lumea din ziua de azi. Dar tot hârtia o prefer, deşi nu cred că va mai trăi mult.

vineri, noiembrie 04, 2011

Trăiesc într-o lume a vitezei

           De când m-am mutat în Bucureşti, acum un an şi ceva, am început să devin robot. Nu mi-am dat seama până azi, când am zis în gura mare colegei de cameră "Bă, frate, am devenit robot!" Abia astăzi conştiinţa mea a realizat asta, iar procesul  a devenit complet cu procentul de 100% având în vedere realitatea de aici.
           În primele săptămâni mai ştiam ce este o conversaţie zgomotoasă în metrou, râsete, plimbări... Dar brusc totul s-a schimbat. Am aceeaşi faţă monotonă ca a oamenilor din metrou, zile când stau cu ochii numai în carte de când intru şi până ies ignorând ambianţa din jurul meu. Poate să treacă şi un lucru important pe lângă mine că trece ca o umbră. Mâncatul în public, de parcă sunt la mine acasă, a început să fie la ordinea zilei. O conversaţie la telefon o pot ţine şi în timpul mersului dacă n-am timp să vorbesc când sunt acasă.
          Ultima alege care am făcut-o a fost să mă împart între facultate şi locul de muncă. Nu pot să-l numesc un simplu job pentru că nu e aşa. E un lucru foarte serios.
          Asta m-a determinat să zic că am devenit robot.

          
         
        

miercuri, noiembrie 02, 2011

Nu vă grăbiţi, nu este curent!

           Nu exista sa nu trec prin ce trec si altii in Bucurestiul asta. Poate ca pic exact in momentul nepotrivit.
Acum cateva zile, undeva prin Bucurestii Noi, am vrut sa-mi iau niste calatorii pentru troleul, insa un domn  grabit mi-a luat-o inainte si s-a ales cu un raspuns negativ, si anume ca nu exista curent pentru a incarca cartela cu calatorii. Evident ca n-am stat sa revina curentul si m-am riscat luand troleul. Am avut noroc. Nu exista niciun nas in acel mijloc de transport.
Nu pot sa-mi explic de ce a trebuit sa schimbe, brusc, aceasta metoda de cumparare a calatoriilor. In primul rand, nu toate persoanele sunt obisnuite cu tehnologia, de exemplu un batran care nu intelege cum se utilizeaza. Iar in al doilea rand, a picat curentul. Ce faci? Te risti si te trezesti cu amenda. Si cine e de vina? Tot calatorul.