Sesiunea bate la uşă, iar eu încă nu  am început  să mă pregătesc în adevăratul sens al cuvântului.
Deşi mai am încă o oră şi ies de la serviciu, în timpul ăsta n-am apucat decât să răsfoiesc pe ici colea câte ceva şi să scriu pentru anumite proiecte care necesită mult studiu. Mă plâng de timp mai mereu  pentru că observ că nu mai e în favoarea mea deloc. Îşi face de cap şi face ce vrea din mine.  
          Vacanţa de iarnă mi-a fost oarecum în favoare. Am reuşit să mă recuperez cât de cât şi să mă pot relaxa. Crăciunul petrecut evident la muncă, iar revelionul acasă, la Tulcea, cu nişte prieteni mai rătăciţi care nu aveau trecut nimic pe agendă ca şi mine. Au fost câteva ore de karaoke şi have fun, fără băutură multă, ceea ce a creat spargerea găştii pe la ora 2 dimineaţa. A fost frumos şi cât a durat momentul acela.
          Acum am revenit la obiceiurile normale. Că de...era nevoie...Deşi pot să zic că e mult mai free la muncă decât în perioada sărbătorilor.
           Mult succes celor care au intrat sau urmează să intre în sesiune!

Fumatul, bata-l vina!

           Nu multa luma stia ca eu ma mai "indulceam" ocazional cu cate o tigara, doua la o ieseala. Ocazionalul asta a devenit, la mine, cam frecvent de la o vreme incoace. Niste vechi prieteni, colegi, abia zilele trecute au aflat de vicul asta al meu. Au ramas surprinsi, intradevar. Eu fata cuminte, nu beau, nu fumez, dar ne adaptam timpului si situatiei in care ne aflam.
          Nu doar anturajul ar fi de vina, ci si stresul, agitatia si nervii creati la munca. Fumand o tigara, cred ca, ma calmez. . 




sursa foto: google         

Presa online

           De când a apărut presa online, mi-a displăcut. Preferam să citesc un ziar pe hârtie decât unul în format online. Am citit şi acest format, dar nu aveam răbdarea necesară pentru a sta cu ochii în monitor să citesc n'spe mii de rânduri.
           Abia acum, pot zice, că iau descoperit un avantaj faţă de presa de pe hârtie. Se pot face mult  mai uşor actualizări într-un articol, o ştire, apar altele noi în cel mai scurt timp posibil.
          Cred că are şi asta beneficiile ei în lumea din ziua de azi. Dar tot hârtia o prefer, deşi nu cred că va mai trăi mult.

Trăiesc într-o lume a vitezei

           De când m-am mutat în Bucureşti, acum un an şi ceva, am început să devin robot. Nu mi-am dat seama până azi, când am zis în gura mare colegei de cameră "Bă, frate, am devenit robot!" Abia astăzi conştiinţa mea a realizat asta, iar procesul  a devenit complet cu procentul de 100% având în vedere realitatea de aici.
           În primele săptămâni mai ştiam ce este o conversaţie zgomotoasă în metrou, râsete, plimbări... Dar brusc totul s-a schimbat. Am aceeaşi faţă monotonă ca a oamenilor din metrou, zile când stau cu ochii numai în carte de când intru şi până ies ignorând ambianţa din jurul meu. Poate să treacă şi un lucru important pe lângă mine că trece ca o umbră. Mâncatul în public, de parcă sunt la mine acasă, a început să fie la ordinea zilei. O conversaţie la telefon o pot ţine şi în timpul mersului dacă n-am timp să vorbesc când sunt acasă.
          Ultima alege care am făcut-o a fost să mă împart între facultate şi locul de muncă. Nu pot să-l numesc un simplu job pentru că nu e aşa. E un lucru foarte serios.
          Asta m-a determinat să zic că am devenit robot.

          
         
        

News

            N-am murit. Trăiesc. Abia acum îmi pot face simţită prezenţa în online, după o săptamană foarte încărcată, iar weekendul ăsta se anunţă a fi la fel de încarcat.
După ¨micile¨ schimbări din orarul de la facultate cu tot felul de materii ciudate, dar în acelaşi timp şi interesante, am ajuns undeva în ale mediei, în camerele tehnice, pentru a învaţa  şi pentru un viitor loc de muncă. Pentru asta a trebuit să trec la orarul american, ceea ce pare a fi ok acum, însă mai târziu vedem.
Revin.

Un copil e o minune!

            E minunat sa fi copil. Dar e si mai minunat sa ai un copil langa tine, poate fi si copilul vecinei.
Abatuta si trezita din somn de un alt telefon, am iesit din lift. Urmatorul ori e injurat ca nu va mai vrea nici sa ma salute, ori ajung sa arunc telefonul de la etajul 6. Am dat sa ies din bloc, dar un copil a reusit sa ma opreasca si sa-mi fure un zambet si sa-mi faca ziua mai ok si sa-mi mearga totul foarte ok.

Spre o altă destinaţie.

           Vara a luat sfârşit cu ceva vreme în urmă. E timpul ca şi vacanţei să i se termine contractul, din păcate. Am putut să mă bucur cât am putut de vacanţa asta, cam scurtă de fel, dar a meritat şi cât a ţinut şi ce am făcut.
Acum e rândul nostru, celor mari, să ne îndepărtăm de casele noastre şi să purcedem spre ale noastre universităţi, care, sper eu, că vom schimba ceva în a noastră ţară.
Rămâne să-mi iau rămas bun de la blog şi de la internet,pentru moment, fiindcă nu voi mai avea cum să mai  activez atât de mult în lumea online-ului.
          
         

Anul nou şcolar...

            Mă simt entuziasmată când aud că începe anul şcolar. De parcă aş merge şi eu la liceu acum sau în generală. După câteva clipe de visare şi stând şi privind în gol parcă cineva mă izbeşte de la spate spunându-mi să mă trezesc, că eu am terminat liceul acum 2 ani.
             Acum 2 ani am fost şi eu în ultimul an din liceu şi mă pregăteam pentru bacalaureat. Da, chiar îmi este foarte dor.
           Ţin minte, când, am intrat întra 9a eram foarte emoţionată în prima zi de liceu. Eram curioasă să-mi cunosc noii colegi, deşi eram foarte timidă. Asta se întâmpla undeva prin 2005, un an bun din punct de vedere al educaţiei al generaţiei mele. Generaţia '90 care se zice că va schimba viitorul. Să vedem, dacă aşa va fi, dar aşa se zice.
          Ajung la liceu cu o rochiţă pe mine, foarte simplă, nimic complicat, şi o pereche de pantofiori în picioare, părul strâns într-o coadă de cal (aveam părul lung atunci), emoţionată şi entuziasmată să cunosc noii profesori, noii colegi, noile materii. Eram curioasă de fel, dar nu exteriorizam asta. Eram foarte timidă. Trebuia să scoată cuvintele cu cleştele pentru a afla ceva de la mine. Asta până întra 10a când mi-am mai dat drumu, şi la gură şi la caracter. Până când am început să chiulesc, când eu ziceam că niciodată nu voi face asta şi voi fi o elevă silitoare pentru a da exemplu. Da , întradevăr am fost o elevă silitoare până întra 11a, dar apoi nu mai pot să zic asta.
         Cam asta a fost atunci, acum este altceva...Altceva-ul ăsta care se modifică de la an la an...

Viitorul generaţiei

           Citind articolul Mirunei despre feminitate, mi-am amintit de o puştoaică , care din câte am înţeles a terminat la un liceu de prestigiu din Tulcea, Spiru şi e boboacă  la o facultate foarte bună în Bucureşti la filozofie.
Tipa era ok, m-am înţeles ok, până în clipă când s-a terminat concertul festivalului Rowmania şi a venit la mine zicându-mi :"Coaie, te bagi la o chetă?"
Stau o clipă, o privesc mirată şi nedumerită că nu ştiam cum să scot la capăt chestia care tocmai o auzisem. Nu înţelegeam şi îmi venea să-i spun să repete. M-am abţinut...Şi i-am zis prima oară că nu fac chetă cu oricine, cu necunoscuţii şi nici chef nu aveam de asta. Ea, normal, să nu pice prost, mi-a trântit în faţă că ea nu e oricine, că e e Maria. Bine, dacă tu eşti cine eşti, hai să conversăm un pic să văd care e viaţa ta.
Am vorbit ce am vorbit, îmi dădea peste nas fiind ea nu ştiu cine, dar n-am băgat în seamă. Am continuat până a început să se dea la mine şi apoi aflu din guriţa ei că era de partea cealaltă, a femeilor. Nu vă zic, avea un limbaj foarte vulgar, fiind prima fată care o aud vorbind aşa. Era cam ameţită, săraca. De fapt, ce stau eu s-o compătimesc, nu are părinţi? Ba da, are şi părinţi, însă nu ştiu ce fel de părinţi are dacă ea a ajuns în halul în care este.
Ajungând acum la subiect, feminitatea nu constă doar în vestimentaţie, ci şi în limbaj. Nu doar în make-up, ci şi în comportament.
Şi acum să pun o întrebare, care este viitorul acestei generaţii? În special al acestora care au comportamentul exemplului de mai sus. Ajung în prăpastie şi mai apoi realizează că nu era bine.

Măştile online-ului şi offline-ului

            În faţa unui calculator fiecare are o mască. Aşa poate să fie cine vrea, poate să fie "prezent"- vorbind teoretic- oriunde şi-ar dori, însă când este vorba să iasă din lumea asta şi să îsi facă pezenţa măcar pentru o oră într-un loc, la un eveniment în minutul următor hop a şi venit cu faimoasa scuză. Cunosc persoane, nu doresc să dau nume, nu vreau să le atac scriind acest articol, asta dacă se simt, ci pur şi simplu am chef să-mi las o părere despre această problemă.
             Recunosc, nu am putut fi prezentă la orice eveniment 100% activă pentru că ori mă ţinea timpul ocupată cu altceva, ori nu puteam ajunge imediat şi de fiecare dată îmi ceream scuze. Dar măcar o zi-două sau câteva ore puteam fi prezentă. PUTEAM! Şi de ce? Deoarece aveam dorinţa aceea de a fi şi  în offline cu oameni din online.
De fapt, asta caut în ultima perioadă. Şi mă simt foarte bine.
              E plăcut să adaugi un eveniment nou şi să vadă toţi că participi, este foarte plăcut să te lauzi, dar aş zice mai bine să te gândeşti foarte bine înainte să dai un răspuns.Nimeni nu te grăbeşte. Fiindcă se poate trezi unu să zică ..hai mă că vin cu tine şi tu să zici..poi şti că  nu pot sau whatever orice scuză existentă pe acest pământ.
            Ceea ce am scris până acum nu se referă strict la evenimente, ci la ieşiri în general. Am preferat să generalizez, decât să iau fiecare problemă în parte. Mă simt indignată atunci când am chef să ies cu cineva, îmi dă aprobarea şi după 5 minute, sau când se aproprie ora întâlnirii persoana respectivă anulează asta găsind motive.
             Da, şi cred că atât am avut de zis. Voi ce ziceţi?
    

Să uit...

            Vreau să mă regăsesc din nou, acum, în brațele tale...
 Acesta e doar un vis deșart, trebuie doar să uit toate clipele acelea, cu tine, acolo.  Trebuie să uit că acum 2 luni ne-am revăzut după 2 ani de zile și au renăscut sentimentele mele, acele sentimente puternice care și acum mai au puterea de a spune ceva. Spun niște lucruri pe care nu am crezut niciodată că le voi simții. Nu mai vreau să cred acum îl ele, nu-și mai are rostul, este prea târziu. Niciodată nu e prea târziu nu este pentru mine în cazul acesta pentru chiar este foarte târziu...
 Nu regret nimic..pot spune că au fost cele mai plăcute clipe petrecute..

Never ever...

           Pana acum cunosc doua feluri de oameni, care vor sa te schimbe cum au ei chef si care te accepta asa cum esti.
        O persoana care este importanta pentru mine face parte din prima categorie, din pacate. Eu asa ceva nu accept, n-am acceptat niciodata si nu voi fi de acord sa ma schimb pentru cineva/ceva anume. Pot sa tin la acea persoana si s-o iubesc mai mult ca mine insumi ca nu fac asta. Sunt sau sa reformulez , am devenit cam foarte rece de la un timp la partea asta.
        Vorbind pe cealalta parte si anume, sa pierd prietenia acelei persoane din cauza ca eu mi-s orgolioasa si incapatanata si fac cum am eu chef, ca nu fac cum vrea aceea persoana, iarasi nu sunt de acord.Cum ai da-o, tot nu e bine... Ar trebui sa ma accepte asa cum sunt si cu asta basta, daca nu, aleg varianta a doua, aceea de a renunta si gata...
          Acum am vorbit la modul general, si nu m-am referit la o persoana anume...

         Concluzie: In ziua de astazi multi se considera prieten cu cineva doar pentru bani, banii fac totul in ziua de azi, nimic nu este mai important ca ei...

Sucks

            Ar trebui sa fiu fericita, insa nu e totul asa roz pe cat pare in viata mea.
A trecut deja o saptamana si deja ma oftic foarte tare si pe distanta si pe timpul acesta. Timpul m-a schimbat si stiu ce vreau acum si ce-mi doresc de la viata, insa acele doua lucruri, distanta si timpul m-au dat peste cap rau de tot. Imi vine uneori s-o las balta. Nu sunt lasa, dar simt ca nu as avea putere sa lupt..si stau si ma gandesc daca s-ar merita sa continui ..relatia. Nu vreausa ma arunc cu capulinainte pentru ca nusunt genu' si am nevoie de timp sa ma gandesc...
In plus, a mai intervenit si altceva, care, cred eu, ca voi fi nevoita sa plec acasa, la Tulcea si sa las balta si facultate si jobul de moment si tot. Este ultimul lucru care imi doresc. Insa daca nu gasesc nicio solutie, voi apela la aceasta oferta.
Timpul o sa rezolve totul, cum a spus si el, insa nu-mi place asa pentru ca oricand se poate raci totul si sa se termine. Chiar urasc distanta. Niciodata nu mi-a placut asa ceva....

You make my dreams ....again!

           Povestea aceea de atunci n-a avut sfarsit..a avut o mica pauza de ...2 ani...
Acum se continua acea perioada pe cand eram niste copii.
Acum stiu ce vreau eu, stiu ce vrei tu.
Si atat...cred ca incep sa cunosc o viata frumoasa..din nou, sa simt pentru ce traiesc.

Ultima....

            Eu nu mai am nevoie acum. Mi-a fost de ajuns încă o experiență pentru a mă lecui și să stau dracului cu picioarele pe pământ, cu mintea deschisă și inima închisă.
Nu mai vreau cuvinte dulci  care să-mi ungă sufletul și să cad în așa numitul vis numit fericire pentru câteva clipe, iar atunci când va fi nevoie să te trezești îți zici Damn it!, cred că a fost doar un coșmar, care de fapt n-a fost.
Nu mai vreau fericire din aia în doi, pot fi fericită și singură, nu? Eu cred că da.
E ciudat, nu mai vreau nimic din ceea ce mi-am dorit foarte mult. Nu am primit nimic din asta, am primit doar niște grame de ură și de silă pe care le-am adunat tot timpul într-un colț din sufletul meu.

Sincer, a trecut exact o lună și îmi este foarte dor de acel noi care a stat pe buzele mele, atunci. Parcă a trecut un veac de atunci. Ști ce aș putea face acum, te-am avertizat de prima dată, dar n-o fac. Nu meriți să păcătuiesc pentru tine.  O să las timpul să rezolve totul.

Acum, totul e din ce în ce mai bine. Acum nu o să-mi mai doresc nimic pentru că primesc ceea ce nu vreau.

Îmi este dor.

Îmi este dor să-ți mângâi părul și să-mi spui că îți place.
Îmi este dor să-ți aud vocea.
Îmi este dor de tine.

De la a spune până la a face...

           Mi s-a întâmplat de multe ori să zic o groază de lucruri, dar de făcut...nimic. Am avut ieri multe ore la dispoziţie de gândit în microbuz, când plecam spre Tulcea, la tot ce am spus şi la lucrurile începute, dar nefinalizate. Nici aşa nu le pot lăsa şi trebuie să mă reapuc de ele.
          Este greu un început asta consider. Este greu că nu şti de unde să începi şi cu ce. Apoi restul vine de la sine. Aici şi răbdarea îşi face prezenţa, ceea ce la mine cam lipseşte.
          
         

Fulgi de martie..

            Primăvara încearcă să se strecoare de câteva zile în sufletul meu. Nu reuşeşte, am porţile închise cu lacătul. Iar cheia este aruncată foarte departe, unde n-o va găsi nimeni, niciodată. Decât eu ştiu de ea.
Îmi este frică să-i las cale liberă cuiva s-o deschidă şi să  se strecoare. Nu vreau fericire. Fericirea doare. Nu vreau suferinţă. M-am săturat de ea. Mă întreb, până când am să fug ? Nu mă poate ajunge din urmă, am mai multă putere decât ea.

Mă uit acum pe geam. Ninge. Şi parcă îmi umple sufletul...deşi sunt sătulă de frig. Concluzia este că cum este acum afară, aşa este şi în sufletul meu.

Mărţişor cu fulgi de nea...

            Teoretic, primăvara a sosit, dar practic,...încă nu!
  La mulţi ani, fetele! 

Vreau o ţară ca afară...

            Este titlul unei melodii a formaţiile Vunk.. Acum am aflat şi eu...
            Prima oară când am văzut titlul acela a fost la avatarul unui amic.. apoi am continuat să-l tot văd..la avatare, la statusuri...pe tricouri...şi hop am dat şi de melodie... Nu mi se pare ţie ştie ce piesa.... doar că băieţii visează.  În primul rând, lucrurile pot fi posibile dacă s-ar începe să se facă ceva..şi începând la clasa cea de sus...În al doilea rând, nu pot să zic să nu fim o ţară ca afară..poate cei care au scris piesa ştiu mai bine.. Dar ar trebui să fim noi..nu să ne comparăm cu alţii. Eu nu cred că situaţia de afară este ataât de roz pe cât pare...Poate o fi aşa, n-am de unde şti...
În fine...Eu ştiu că acum îmi bat capul...deci nu are rost să mai continui postarea... Am vrut doar să-mi las părerile aici..să mă eliberez de ele...