De abia aşteptam să reîncep cursurile...azi am avut prima zi de practică. La început mi-a fost un pic teamă penrtu prima zi, dar spre sfărşit am reuşit să mă relaxez...
Mă simt bine în compania persoanelor cu care lucrez şi învăţ şi cine ştie poate îmi vor fi colege şi la meseria de viitor. Faţă de liceu, unde toţi se manifestau ca nişte copii de grădiniţă, aici văd respect, voinţă de învăţare. Whatever, all is fine momentary...
Am reuşit să-mi fac o ordine în lucrurile care le fac şi am ambiţia să reuşesc în ceea ce mi-am propus. Ştiu că acum nu mai am voie să îmi iau timp liber, decât când este necesar...
Ieri mi-am revăzut liceul după atâta timp. Am avut nişte ore de biologie şi trebuia să stau cu cei de-a 12a, dar...au rămas aceeaşi copii zăpăciţi. Deşi chiar dacă era aşa îmi este dor de liceu, eram fără griji şi făceam tot ce îmi poftea inima. Dar exista şi un dezavantaj...liceul n-a reuşit să mă maturizeze deloc din punct de vedere psihologic. L-am terminat exact aşa cum l-am şi început: timidă, retrasă, tristă mereu. Dar cu ajutorul şcolii acesteea pe care o frecventez am reuşit într-un semestru să înlătur orice obstacol care mă oprea şi am mai mult curaj de a vorbi deschis. Şi spre să înlătur tot că mai am mici blocaje.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu