Căsătorie vs. iubire

            Cică toţi cei care se căsătoresc, o fac din iubire. Mie mi se pare cea mai mare prostie omenească de pe pământ..şi văd mulţi tineri care o fac..iar apoi regretă,unii, nu toţi. Iubirea este una, căsătoria este alta. Fiecare are legiile ei, separate. Asta este opinia mea. Nu trebuie acum să o luaţi ca atare.
Am început să citesc şi "Leagănul pisicii" de Maurice Baring şi exact asta se exprimă şi în anumite paragrafe:

"Prima iubire nu este, în realitate, nicidecum iubire, iar căsătoria e căsătorie. Iubirea dintâi e un lucru foarte plăcut, dar dăinuie cel mult câteva luni. Căsătoria, însă, ţine o viaţă întreagă şi, tocmai de aceea, pentru acest pas e nevoie de altceva...nu ajunge un flirt copilăresc. Căsătoria trebuie clădită pe temelii solide, nu pe himere."

Ce pot deduce din "nevoie de altceva", cred că este vorba despre dorinţa de a-ţi întemeia o familie şi a avea copii. Dar, asta, numai dupa ce amândoi indivizii ajung la punctul când cred că ar fi timpul..şi după ce au o situaţie finaciară bună. Mi se par telenovele relaţiile acelea care zic că ce contează că nu are bani, contează că iubesc. Oricum mai am de analizat subiectul acesta..mă consider prea copilă în momentul acesta ca să vorbesc despre căsătorie. :))
           Acum, câteva luni, am spart o oglindă în două, iar superstiţia zice că mă voi mărita peste 2 ani, dar nu cred deoarece eu nu-mi doresc asta :))) prefer să rămân independentă. Făcând un calcul, ar însemna să mă mărit după ce dau liceenţa:)), dar cum am mai zis nu vreau şi punct. Chiar sunt curioasă dacă se va întâmpla asta.

P.S. puteţi să-mi criticaţi ideeile, nu-mi pasă..

Deci, nu!

           Cred că s-au vorbit toţi de mi-au sărit în cap şi cu subiectul legat de iubire...Frate, când am zis că nu..păi nu rămâne. Poate există şi acea persoană care mi-ar pune capac..dar nu vreau să cred şi gata! Am zis multora că mi-e foarte bine aşa şi aşa voi rămâne!

Wtf?!

        Mi s-a zis că sunt cam negativistă legat de o postare anterioară...dar nu este adevărat. Eu nu sunt aşa. Aşa m-au făcut cei pe care i-am cunoscut. Eu din fire sunt tandră, romantică etccc..dar şi naivă totodată şi mă las călcată în picioare.
         De aceea mi-am propus- deşi nu ştiu cât de mult voi elimina naivitatea- să încerc să privesc realitatea şi să nu mai pun aşa mult suflet dacă observ că acea persoană vrea să mă calce în picioare.
         Recunosc, am iubit o singură dată. M-am gândit mult prea mult la acea relaţie şi întradevăr m-am implicat..deşi totodată eram şi bătaia de joc lui...dar nu îmi păsa şi nu ascultam vorbele adevărate din jur. Îmi păsa doar de relaţia aceea care a durat 6 luni şi care a fost acum 2 ani pe când aveam vreo 17 ani.
         În prezent nu îmi mai stă gândul la iubire. Mi-am propus să mă implic în alte lucruri care îmi vor schimba viaţa odată cu trecerea timpului. Am deja cred că 5 luni de când sunt singură şi aşa voi sta până după bac adică până la vară. Şi apoi dacă s-o ivi ocazia nu voi da cu piciorul.... :D Dar nu va fi aşa uşor pentru acel el...va trebui să treacă prin anumite probe.